Cand mintea nu e in sincron cu trupul
Nu o data, nu de doua, nu de zece ori mi s-a intamplat sa ma trezesc la o ora ciudata, la unu sau la trei dimineata. De cele mai multe ori un cosmar ma tresezte, ceva valid ca teama pentru siguroanta celor dragi, singuratatea, iminenta pericolului sau moartea celor dragi. Incerc apoi sa adorm dar creierul meu deja a activat toate sistemele, sunt gata sa o iau din loc. Incerc sa adorm dar mintea nu poate sa se calmeze, corpul e indurerat de la munca de ieri, de la sportul de alaltaieri, de la articulatii ranite si febra musculara, corpul are nevoie de somn, mintea nu. Idei importante izvorasc constant din mine, despre viata, despre rezolvarea unor probleme mai mult sau mai putin importante. Constant, timp de ore intregi, rezolv ecuatii in minte, multe dintre ele pur fictive. Incerc sa ma opresc si mintea aluneca in alta directie, in alta situatie ipotetica, mai mult sau mai putin probabila, care are nevoie de propria rezolvare. Fac asta pana dimineata. In jurul diminetii mintea este extenuata, daca adorm, o sa dorm peste ora mea naturala de trezire, asta garanteaza o dimineata grea si incomoda in care nu am avut grija de cei la care tin; cel mai probabil stau treaz pana pe la 6 apoi ies in bucararie si pregatesc ziua pentru ceilalti. Fac cafeaua, pregatesc pachete copiilor pentru scoala, ies la animale, le pregatesc pentru zi, imi fac de lucru prin gradina. De fapt azi e una dintre zilele astea, este aproape 5 dimineata, sunt treaz de la 3; incercand sa adorm am trecut prin incercari de a rezolva iubiri imposibile, dialoguri alternative avute acum cateva saptamani despre religie, proiecte pe care le am acum si care necesita atentie.
Privesc asta din doua pozitii:
1. Una ar fi ca e o problema care necesita rezolvare, poate sa ma intorc la terapie sa incerc ceva. Poate sa caut solutii sa pot adormi la loc; sa caut cauzele de la baza acestor insomnii si sa incerc un tratament. Mintea ma pedepseste, sechele din copilarie activeaza sisteme neimportante la ora aceea din noapte. Mintea nu are mila pantru corp, aceste doua entitati au tendinte masochiste. E un mic chin sa fii treaz cand ai nevoie de somn. Pe de alta parte...
2. Cealalta pozitie este sa imbratisez un episod ca asta si sa il transform in avantaj, in inspiratie, in produs. Sa scriu, sa desenez, de creez. Optiunea asta imi da fiori. Imi face pielea de gaina pentru ca daca ar fi sa trag o linie, aproape toate reusitele din viata mea au venit ca un efect al tuturor cosmarurilor pe care le-am trait.
Imi amintesc cel mai amuzant si frumos exemplu: Impulsurile sexuale din adolescenta transformate in studiul desenului. Poate parea amuzant, dar aproape toata perioada liceului am folosit abstinenta ca sursa de energie pentru studiul desenului. Am desenat zeci, sute de portrete condus de frustrarea abstinentei, un cosmar care mi-a adus un loc national la o olimpiada pe tara. Faceam asta in mare pentru ca traiam o viata extrem de grea, in umbra unei saracii greu de imaginat de majoritatea oamenilor. Deconectat de lume din acest motiv nu credeam ca merit normalitate pe vreun plan. Pana si drama acelei situatii ma facea sa fiu mai bun in cea ce conta. La fel ca un tesut care sa intareste cand e lezat si eu foloseam negativul din viata pentru a atrage pozitivitate in alte locuri. Zambesc si acum cand ma gandesc.
Cam atat pentru azi... sper de cativa ani sa intemeiez o rutina pentru un jurnal sau un blog si nu reusesc sa fac asta prea eficient. Scriu asta in speranta ca o sa o fac, in final, dar cine stie.
Ce parere ai? E chin sau sursa de energie sa nu poti dormi? Suferinta e doar suferinta sau e o ocazie pentru sclipire?
