Desenul
Cand am inceput sa desenez am facut-o instinctiv. Daca imi aduc aminte bine inca de pe la 5-6 ani m-au observat cei din casa datorita desenului. Imi amintesc ca prin vis un desen facut de o matusa a mea, o masina patratoasa cu colturi rotunjite, desenata din lateral, hasurata cu pix cu bila, hasurata atent, mi s-a parut absolut magic cat de atent era facut desneul ala, cred ca aveam sub 5 ani cand l-am vazut. Imi aduc aminte ca am simtit atat o apreciere inimaginabila cat si un pic de gelozie, eu nu puteam sa fac asta atunci. Mai tarziu, matusa respectiva a inceput o lupta grea si ciudata cu o boala mintala, n-am idee ce boala are, insa a fost internata in diverse institutii de profil. Nu stiu daca asta este relevant sau nu dar amintirea acelui desen este legata de persoana ei.
Cred ca nebunia ma fascineaza un pic, daca nu cazuri specifice, in mod sigur ca domeniu in general. Cred ca granita aceea blurata dintre normal si nebun este locul in care vreau sa fiu, desi cel mai
probabil sunt mult mai normal decat imi dau voie. Am ramas oarecum gelos pe nebunia matusii mele, sau mai mult pe abilitatea ei de a desena detaliat si controlat. Din pacate sau din fericire, nebunia mea este foarte mica, nu cred ca sunt destul de nebun sa fiu un artist reusit. Ah, iar vine vocea aceea auto-denigratoare! Cred ca e adevarat totusi. Sunt mult prea grijuliu, nu-mi asum riscuri, nu am credinte absolute si nu sunt atat de pasionat de un singur subiect ca sa pot fi predictibil si consistent. E ciudat. Normalitatea mea sta intre cea ce sunt astazi si ceea ce as vrea sa fiu in viitor intr-o oarecare masura. Cred ca un tel bun ar fi sa cultiv si sa imbratisez nebunia si riscul un pic mai mult.
Revenind la desen, desenul este poarta mea dintre normal si nebun. Acolo imi las mintea sa zboare, contorsionez personaje, ma joc cu linii, imi dau voie sa fiu absurd. Am inceput sa folosesc desenul ca metoda de a intelege realitatea initial - inca fac asta periodic. Mi se pare fascinant cate se ascund chiar sub ochii nostri. La un moment dat am inceput sa desenz fara model, anatomia sufera, perspectiva nu e cea mai corecta - satisfactia procesului este telul. Felul in care ma face sa ma simt procesul desenului este scopul de a desena - e cam ca viata: procesul in esenta este si scopul. Cred ca e cea mai frum
oasa analogie pe care am gasit-o pana acum. Desenul este ca viata.
Este interesant ca in spatele desenului ca studiu sunt o multime de concepte stricte. De la compozitie la contructie prin perspectiva, anatomie, mesaje, teorii, o multime de reguli fac studiul desenului o disciplina ca oricare alta. Din pacate, pentru mine, desenul terapeutic fara studiul desenului devine un pic generator de anxietate. Cad mereu spre un oarecare realism atunci cand desenez si fara studiu orice nuanta realism este de neatins. Asta este motivul pentru care sfatuiesc oamenii sa invete sa deseneze. Eventual o sa poti desena terapeutic, poate chiar o sa desenezi ca forma de comunicare - studiaza mai intai, o sa fie totul mult mai usor. Desenul fara disciplina este ca orice altceva. Imagineaza-ti ca vrei sa rezolvi ecuatii dar nu stii tabla inmultirii - O sa scrii acolo niste numere sar nu vor avea nicio noima. Sau imagineaza ti ca vrei sa scrii o nuvela dar nu stii gramatica, punctuatie, fonetica. In cel mai bun caz nuvela ta o sa fie neinteresanta.
Numai scriind aceste randuri simt motivatia pentru a desena mai mult, pentru a studia mai mult. Este interesanta aceasta tendinta a me
a de a studia. Este interesant pentru ca nu imi place sa studiez, ma plictisesc atunci cand citesc. Ma plictisesc cand caut, sunt nerabdator sa ajung la rezultate. Cand studiez desenul, mai ales cand desenez dupa natura sau model, e cu totul altceva, ma prinde, stau acolo lipit de foaie si imi place acel chin de a cauta linia corecta, de a exagera expresivitatea, de a rezolva ecuatii nematematice cu carbune si radiera.
Nu sustin ca sunt un desenator exceptional. Doar iubesc desenul. Cunosc o parte dintre teorii, am facut practica, sunt decent in ceea priveste desenul cu model. Nu sunt cel mai bun “stilizator”, n-am facut atat de multa stilizare insa daca numim stangaciile personale “stil” atunci in stilul meu stilizez destul de eficient.
M-am invartit destul in jurul filozofiilor, teoriilor si propriilor pareri. Cam atat despre desen. Daca nu ai desenat inca - incearca, e un mod frumos si eficient de a invata despre lume. Daca esti in domeniu - studiaza, nu desena numai din imaginatie, incearca sa intelegi cum functioneaza lucrurile apoi fa-ti de cap.
