Intre Credinta, Arta si Dureri de Dinti Partea a doua
Cand am ajuns la liceu am aflat ca exista in oras un dentist gratis pentru copii. Deci toata suferinta putea fi oprita gratis cu un pic de efort din partea parintilor. Nu era cine-stie-ce calitate dar era gratis, acolo mi-am tratat cariile si mi-am scos ce nu mai era folositior. Atunci am rarit durerile extrem de mult. Foarte rar ma mai dureau dintii. Tot in acelasi timp, la liceu am inceput sa pictez icoane. Daca ati citit postul despre pictura stiti ca eu si culorile nu ne amestecam inainte de icoane. Pictand icoane am devenit mai credincios. Ma simteam vinovat daca lucram sarbatoarea, ma simteam vinovat daca desenam sarbatoarea. Incercam sa inteleg care-i treaba cu religia si asa am ajuns sa citesc Biblia pentru ca urmand logica, nu pot si un crestin fara sa cunosc biblia la fel cum nu pot fi matematician fara sa cunosc matematica. Citind biblia m-am indepartat de religia ortodoxa. Lucruri precum caracterul razbunator al zeului suprem, nepotrivirile dintre text si traditie plus multe alte aspecte m-au facut sa trag concluzia ca religia ortodoxa nu urmeaza aceasta carte si mai rau, ca aceasca carte pare a fi doar o colectie de povesti. Atunci m-au incercat primele ganduri atee. Atunci am inceput sa fiu un pic suparat pe un dumnezeu care daca ar fi existat fie pedepsea activ victimele, fie nu-i pasa de ele. Toata povestea cu “atotputernic”,”bun”,”drept” dadea cu virgula rau si inca nu stiam nici jumatate din ce stiu astazi. Asadar incepusem sa fiu furios apoi am concluzionat ca probabilitatea existentei unui zeu ca in biblie e asa de mica incat nici macar n-am la cine sa fiu suparat. Asta a durat pana am mers la facultate.
In facultate eram un ateu ascuns, nu eram vocal pe subiectul asta. Amuzant este ca jobul pe care l-am gasit a fost la o companie care face mozaicuri bisericesti. Arta e arta si desi nu mai pictam icoane, sa deslusesc secretele mozaicului a fost o incantare. Am desenat sfinti de la jumatate de metru pana la 6 metri inaltime. Procesul era foarte frumos. Acolo am cunoscut un domn care se pocaisera. Fusese alcoolic si a reusit sa se lase de alcool “cunoscandu-l pe dumnezeu” el mi-a adus o a doua biblie tradusa mai “atentsi mai corect” si cu mai putine interpretari. Am studiat-o si pe aia. Nu s-a schimbat mare lucru. Tot in perioada aia am cunoscut un tip, coleg de munca intr-un alt job - acesta era musulman. Asa am facut rost de coran. Carte pe care am citit-o. Dumnezeu tot n-a aparut.
Ramasesem asadar, dupa cateva carti, tot ateu, oarecum suparat pe religie pentru caracterul ei manipulator si antreprenorial. Mai tarziu am dat peste cateva filozofii ca cea a lui Spinoza, Nietzsche sau a altor catorva filozofi contemporani, teorii care au mai mult sens decat taticul din cer care testeaza credinta oamenilor cerandu-le sa-si omoare copiii.
Am facut pace apoi cu gandul ca nu stiu. Nu stiu daca exista vreun dumnezeu, nu pare sa existe dar nu poti fi sigur ca e sau nu e. Universul pare a fi o simulare, pare a fi generat undeva pe un computer, pare a fi creatia unui student plictisit. Cred ca e amuzant sa spui ca cineva a creat un univers de miliarde de galaxii doar ca sa existam noi, niste primate semi-domesticite, prostute si violente, pe una dintre miliardele de planete efemere. Unde ramanem asadar? Probabil exista un adevar pe undeva, foarte putin probabil sa fie o traditie tribala sau o colectie de povesti. Cred ca adevarul sta undeva in faptul ca ar fi bine sa ne tratam cu respect unii pe altii, sa nu ne exploatam si sa nu se facem rau unii altora. Desigur, asta nu o sa se intample peste noapte, dar e un ideal spre care sa tindem ca omenire. Nu e atat de simplu dar e ceva in directia aia.
Cam atat despre religie. Sau mai bine-zis cam asta e un rezumat scurt al calatoriei mele in acest spatiu. Stiu ca nu e o parere populara mai ales in Romania, dar prefer sa fiu sincer decat sa fiu vag.
