Mai bine n-am stiut

M-am ratacit, confuz, inert, în mintea-mi trista, intr-o noapte.

Nu m-am miscat deloc în ani prin strigate sau soapte.

In întunericul etern, copilul eu sta slab, statuie,

Iau eul actual, la fel, sta nemiscat, speranta nu e.

Cand toamna sta în mintea mea, mai mult de patru anotimpuri

Nici ochii-mi negri nu mai vor sa mai citeasca gânduri.

Un spectator, si papusar, magician si prizonier

Statea in spatele privirii cu gândul înghetat spre cer.

Of, numai când am cautat în camera aceea-nchisa

Cu mâini prea reci prin praf prea viu si inima deschisa

Am regasit bucati de eu, imprastiate prin tesut

Fara intentii m-am cladit, mai bine n-am stiut.