MicroCosmos

La inceput era numai o sfera mica, imperfecta cu cateva fire subtiri si negre plutind in juru-i. Am luat-o in mana admirand intunericul care se imprastia in apropierea sa. Ceata neagra curgea prin santurile amprentelor din palma mea. Ca un micro-ecosistem, pielea se colora la fiecare val de intuneric, raspundea acestei mici sfere intr-un fel simbiotic. Priveam toate astea cu interes si cu entuziasm. Nu mai gasisem niciodata asa o fiinta in lumea din care venisem. Cateva dintre firele plutitoare s-au asezat lin pe palma mea, nici nu le-am simtit, n-am stiut cand s-a intamplat, doar le-am observat intr-o zi, cazute pe mine, fara greutate.

De cateva zile eram un pic euforic, de cateva zile sau luni, nu mai stiu, timpul nu mai trecea la fel, relaitatea nu mai era la fel, mintea calatorea in alte lumi si nu mai stiam unde si cand sunt.

Absorbit de vise despre arta, filozofie si stiinta ma trezeam rar. Intr-o zi m-am uitat in jos, mana imi disparuse cuprinsa de un tesut straveziu pulsand ca o larva frumoasa cu vene lungi patrunse prin pielea mea adanc in muschi, nu ma puteam misca, incercarea de a retrage mana era pedepsita aspru de dureri insuportabile si jocuri ale mintii. Doze mari de seva violet erau injectate in corpul meu cand incercam sa ma retrag si mintea se oprea in loc. Fiecare incercare facea creatura sa creasca. Apoi mintea zbura iar spre alte lumi, spre arta, spre idei, spre proiecte solicitante, spre probleme prea mari pentru ea. Iluziile si realitatea nu mai erau atat de diferite.

Ma mai trezeam uneori, eram consumat membru cu membru de ea, membrane semitransparente inveleau volume stranii si vene si artere artificiale preluau trupul meu in zile sau luni, n-as putea spune. Un proces ireversibil atunci, incapabil sa fug, prea sedat sa fac un plan, ma inchideam in propria minte, satisfacandu-mi nevoia de mediu in rare priviri spre cer, spre sol.

Intr-un an am simtit ultimul petec de piele inglobat in membranele nesfarsite ale ei. Am adormit o vreme, o zi sau un deceniu. Timpul are alta insemnatate aici, sau isi pierde orice sens. Dupa un somn lung m-am trezit incet, am tresarit. In jurul meu era un lichid roz, violet in nuante frumoase. Il inspiram cu greu in plamani, imi atingea ochii si pielea. Am privit in jur, in jos, inca aveam corpul meu de la inceput. Aveam totul, eram intreg, dar pierdusem lumea. In jur era numai roz, violet, un lichid aproape limpede in care inotam ca un micro organism in apa din balta.

Am decis atunci sa caut granita sa pot evada. Inotam zi si noapte, luni, ani, fara oprire, fara rezultat.

Intr-o zi am zarit ceva in eterul rectiliniu, o alta silueta intunecata in departare. Era oare o poarta de scapare, o naluca sau un alt prizonier in aceasta lume bizara?