O clipa in gradina

Din pamantul uscat un filament crud si proaspat izvora fara griji spre infinitul iluzoriu. Culorile se contopeau fara griji, ca doi iubiti increzatori. Duritatea pamantului combinata cu caracterul lui abraziv contrazicea relatia cromatica atat de naturala cand privite mai atent contrastau intens si agresiv cu fragilitatea casanta a plantei.

Nascuta fara aprobarea ei in acest loc agresiv se inalta cu speranta spre un viitor invizibil. Discutiile despre minuni si magie pareau mereu captivante si extraordinare insa pietrele de la radacina-i ramaneau frea fierbinti ziua si prea inghetate noaptea. In locul contactului cu ele mici suprafete lemnoase inlocuiau tesuturile ei translucente si colorate. Gandaci infometati o vizitau uneori gata sa ii devoreze si ultima picatura de viata din ea, asa ca a fost nevoita sa inlocuiasca fragezimea cu tepi si fibre, culorile cu griuri si parfumurile cu otravuri. Dupa un timp, de nerecunoscut, inalta si ferma, cu armele pregatite a incetat sa mai creasca, s-a lemnificat si lemnificarea a adus cu ea frigul.

Totul murea in jur, totul devenea gri si rece. Constiinta insasi adormea inghetata de vantul rece care fara sa stie ucidea in fuga lui catre nimic.

A cazut intr-o zi, peste pamantul acum ud si moale, rece si negru fara dorinta sau puterea de a se mai ridica.

Zapada a ingropat-o si impreuna cu ea a ingropat si izvorarea catre infinitul albastru, fragezimea verde, contrastele, culorile, parfumurile, otravurile.