Perspective

Nu mai stia daca era zi sau noapte. Aceeasi framantare ii sapa in piept ca un virme infometat. Lumina din jur se intuneca si culorile isi pierdeau puterea. Oamenii din jur erau lipsiti de viata si de lucruri interesante, doar niste umbre deranjante, neinteresante si absurde. Fantezia ii fura uneori atentia si incepea sa vada lucruri reale numai in mintea lui. Mainile ei imperfecte, senzuale se plimbau peste lama perfecta a unei catane. El privea anesteziat scena rupta dintr-un anime pe care probabil il vazuse in trecut. O clipa, o clipire si ea era pe varful unui munte, imbratisand o piatra zambindu-i cu ochii frumosi, aproape inchisi. O alta clipa, un alt moment, sub mare, in paduri, imagini ce se simteau reale ii apareau ca niste secvente taiate prea brusc. Dupa o vreme frecventa cu care se schimbau deveni la fel de monotona ca lumea insasi in perceptia lui. In pieptul lui, spre abdomen, framantarea incepu sa ii intoarca organele si sa ii fiarba stomacul. Adevarul ca imaginile erau doar fantezii traite intr-o singuratate abjecta si grea il punea la pamant.

Adevarul ca singuratatea pe care o experimenta era doar o alta realitate plictisitor de normala era cumva mai bun decat lipsa ei.

Printre cele mai importante idei pe care le-a avut era cea cum ca "monotonia lumii era de fapt filtrul unei perspective anume, un punct de vedere din infinitatea de puncte de vedere care exista sau care pot exista oricand". Asta insemna de fapt ca schimbarile nu trebuie si nici nu au cum sa vina din exterior. Totusi, framantarea ramanea acolo.

Probabil contrastul de intensitate era vinovat pentru faptul ca lumea parea gri. Cu gandul acesta, obosit de filozofii si de sentimente absolute, fara solutii, astepta in transa, astepta nimic. Incepea treptat sa observe aceste senzatii intense de framantare si stres si tocmai observarea lor le scadea intensitatea.

Pe langa el trecu o persoana, cu o sacosa in mana, cu pantofi sport, sosete inegale, un ghiozdan in spate, grabita, in propria realitate, cu propriile teluri, cu propriile framantari, cu propria perspectiva. Apoi alta persoana, apoi alte cateva mii, toate cu propriile povesti, vise si perspective. Unii mai colorati decat altii, mai destepti, mai frumosi, mai atragatori, mai puternici, mai rai, mai buni treceau grabiti de colo-colo. Nu-i vazuse pana atunci, asa ca ii privea fascinat. reteaua formata de toate aceste persoane era ca o impanzire organica de traictorii. Lumea devenea interesanta.

Viermele care mai devreme ii devora organele statea acum cuminte intr-un borcan pe birou. "O fiinta extraordinara" se gandea el privind fiinta din borcan care plutea cumva, stralucea si parea vie si relaxata.