Te cunosc atat de bine

Te vad clar așa cum eram acum multi ani, mic și negricios, murdar, cu ochi negri mari și gene lungi. Îmbrăcat cu niște haine primite de pomana de la cine-mai-stie-cine te preocupai cu nimicuri.

Îmi amintesc când erai așa entuziasmat ca pleci cu alți copii sa căutați comori prin gunoaiele de langa sat. Imi e așa greu sa spun asta dar trebuie sa știi ca te iubesc.

Nu știi asta dar asa cum esti, ești un fel de diamant ascuns prin gunoaie. Chinul tău de a înțelege ce se întâmplă în jurul tău îmi trimite lacrimi pe obraji. Imi pare rău ca ești așa capabil și ca nu știi cât ai putut străluci. Ma bucur ca ai determinarea pe care o ai pentru ca din ea m-am hrănit zi de zi toată viață mea de adult. Cum zice maica-ta “esti al dracului”, știu ca nu ți-a zis nimeni dar e bine ca ești așa, dacă “al dracului” înseamnă sa nu te lași păcălit, fii așa; și știu ca ești așa, sunt tare mândru ca ești “al dracului”. Cand știi ca ai dreptate nu da înapoi. Obtine mereu ce vrei pentru ca poți, ești cel mai isteț copil din toată comuna probabil, vei ajunge sa participi la câteva concursuri naționale și chiar sa gastigi chestii la nivel național. Stiu, nu pare ca o sa ajungi așa dar crede-ma, multi oameni te vor aprecia mai mult decât iti poți închipui.

Cred ca imi vine sa plâng mereu când te văd. În mare parte pentru ca tot ce sunt sunt datorită ție. Am același sentiment când te văd ca atunci când văd o mama având grija de puiul ei. Știu ca nu știi cum e sa te tina cineva în brațe pentru ca zeci de ani mai târziu nici eu nu știu de ce lumea iubește îmbrățișările. O sa știi în viitor care e faza cu îmbrățișările.

Stiu aproape tot despre tine, știu ca iti era frig și ca aveai mereu degetele umflate de frig. Știu ca nu meritai asta dar iti mulțumesc ca eu am acum mâinile calde datorită ție. Știu ca iti infigeai fata între pat și perete sa respiri aerul rece și mucegăit din sub-pat ca sa nu inspiri fumul de tigara din camera. Stiu ca nu mai vrei sa ii auzi cum se cearta și știu ca ți-ai pierdut respectul pentru proprii părinți mult prea devreme. Stiu ca ti-au promis o bicicleta dacă iei premiul 1 în clasa a 2-a și după încă 4 ani de premiul 1 tot fără bicicleta ai rămas, dar e bine, o sa iti poți lua tot ce vrei peste câțiva ani. Un singur lucru trebuie sa știi - sa nu renunți la ce vrei și sa nu pierzi vremea. Vor urma ani de mizerie, frig, foame și întuneric dar nu va dura decât acești ani, vei fi bine mai tarziu. Ai un viitor peste medie, o sa faci ce iubești, o sa faci bani din asta, o sa ai copii la rândul tău care nu vor sti ce e suferința, cearta și mizeria.

E așa o scrisoare haotica, e prima și sunt un pic emoțional, viață ta îmi trece prin fata ochilor și mă gândesc la ce aș putea sa iti spun sa nu mai suferi. Suferința ta o sa doară, din păcate, mult timp. Suferința și nesiguroanta te-au modelat cât de bine au putut și mă sfâșie ca eu culeg azi roadele suferinței și ale nesiguroantei tale. In momentul asta plâng poate pentru ca mi-e mila de tine sau pentru ca iti sunt dator rău, nu știu sigur. Ce stiu este ca atunci când te privesc îmi vine sa plâng. Mi-ar plăcea sa te imbratisez, sa vezi cum e, cum zice fiică-mea “ai nevoie de 8 îmbrățișări pe zi ca sa fii bine”.