Visul

Batea vantul. Crengile copacilor se leganau agresiv parca. O alta zi trecea in aceeasi casa mica si murdara, inconjurat de aceeasi drama, prostie si abuz. Cu ochii negri ca doua stele stinse si blestemate visa cu ochii deschisi la evadarea imposibila din lumea aceea fara noima si fara bunatate. Undeva acolo era un punct de sprijin, unul pe care nu-l putea atinge. Ca o solutie care e mereu un pas mai departe de mana lui, asa era si ea. O naluca inaccesibila si totusi atat de reala. Cu maini ferme si ochi ageri, gata de actiune, mereu venind cu tot felul de idei ii statea in spatele mintii. Stia ca nu o poate avea, dar ar fi vrut. El un extraterestru mic in padurile pierdute din munti, ea un naturalist excentric prinsa intre zidurile de beton ale citadelei. Un contrast frumos si absurd care avea la baza aceeasi substanta esentiala, viata.

O noua rafala il scotea din visare si ochii ii straluceau un pic mai mult. Revenea in prezent. Un prezent care il durea la fel de mult ca neglijenta cu care crescuse. Un prezent mizer, deprimant, nemultumitor si generator de furie. Din casa se auzeau iar urletele contradictorii ale parintilor. Vantul rece nu putea face fata vorbelor tulburi si otravite ale lor. Se intreba daca ei stiu cat de mult rau propaga in jur, daca ei simt macar un mic procent din toata durerea care i-o provoaca. Se intreba apoi ii fugea gandul iar la ea. Ea, ca o statuie imensa, aproape de neatins, cimentata de postamentul ei, dar cu mainile calde, cu vocea joasa si calma, cu ochii blanzi, un contrast perfect cu adultii pe care ii cunoscuse el pana atunci. Ochii adolescentului se inchid si iata ca vocile lor nu se mai aud, vantul nu mai e rece si crengile trosnesc intr-o melodie placuta amintindu-i lucruri care nu s-au intamplat decat in mintea lui.

Fantezii extreme ii treceau prin cap. Trupurile lor se amesteca si se destrama diluandu-se unul in altul. Pielea arzand la aceeasi temperatura, isi amesteca pigmentii si celulele. Un tot frumos si absolut se contureaza plutind spre un cer senin, plutind ca o vietate, ca o entitate abstracta, ca o planeta. El si ea, completand bucati din ei ca un puzzle nemaivazut pluteau in eter, in propriul ecosistem. Acelasi aer se plimba prin plamanii lor si aceleasi scantei se reflectau in ochii lor negri.

Din spate o palma peste ceafa il arunca din visul lui minunat in aceeasi ograda dezorganizata. Mama sa ii spune ceva cu cuvinte apasate si deloc inteligibile. Un simplu "AA?" ii iesi pe gura si o a doua palma il trezeste complet din visul lui de iubire. Ea, fantezia, cerul senin, se ascund in spatele mintii lui si masca pe care el o purta in familia aceea traumatizanta ii cade din dou pe chip.

Nu intelegea care era rolul lui in fata mamei dar se prefacea ca asculta si dadea din cap aprobator. Numarate erau zilele pana cand avea sa i se deschida zeitei lui, pana o sa fuga de acolo, pana o sa fie cu ea. Pana cand frica ii trecu prin fata. Frica apoi puse stapanire pe mintea lui "daca ea nu simte la fel?" "daca-s nebun" "daca-s un nimeni" "sunt urat" "sunt neatragator" "sunt oribil" "nu merit mai mult" ii spunea mintea otravita de frica. Tremurand, pierdut in neant isi pleca privirea, ea se ridica prea sus sa o mai poata atinge.

S-a cuibarit in patul mic si incomod si s-a culcat. In somn fricile erau mai mari, dar si fanteziile mai reale asa ca somnul era mai bun decat realitatea. ____

Peste munti si vai, peste rauri si sate, ea statea in fata unei foi goale, goala ca viata insasi, goala ca sufletul ei de ieri. Ani de zile de nimic sau de ura ii bantuiau mintea. Vedea un desert absolut pe care incerca sa-l descrie. in desert o singura planta, prea mica si prea fragila pentru a fi luata in mana, inverzea si crestea vazand cu ochii. Era stropul de culoare pe care nu-l mai vazuse de ani. Se gandea la adolescentul ala cu ochii negri si frumosi. Bantuita de rusine si frica de imoralitate nu intraznea sa articuleze vreo fraza despre el. Il iubea cum iubea o apa limpede. Nu s-ar fi atins de el de frica sa nu-l tulbure. Nu putea sa faca asta. Ganduri contradictorii ii treceau prin minte, apoi linistea cuprinse totul. Ochii i se inchideau usor si constiinta tragea cortinele. O lume a visului se dezvaluia si se transforma in mintea-i. O entitate dinamica plutind printr-un vazduh senin, combinand culori si texturi, vise si realitati ii absorbea sufletul. Lumea visului era mai puternica decat constiinta si ea se lasa purtata de fantezie. Idei explicite, imagini reale ii faceau trupul sa tresara chiar si in somn. Inima tuna ca furtunile verii si chipul ii ardea ca zilele toride. Dorinta si pasiunea preluau controlul si ratiunea era diluata undeva departe.

A doua zi s-a trezit o alta persoana, cu o vina reala de parca ceea ce visase se intamplase. Cu o flacara adevarata in abdomen, cu ochii inca pierduti in ochii acelui tanar atat de inaccesibil ei.

____

Dupa un timp s-au intalnit intr-o zi, incercand sa se comporte normal. Amandoi stiau ce au visat. Un vis al unei realitati minunate la care poate nu vor avea acces niciodata.